Scoala speciala este frecventata de copii cu disabilitati neuro-psiho-motorii , deficit de limbaj, de auz si/ de intelect , tulburari de comportament, tulburari asociate. Printre elevi se numara un numar semnificativ de copii ce provin din centrele de plasament (ONG-uri, sa), copii ce se afla in grija unui asistent maternal profesionist, dar si copii aflati in situatii defavorizate. Sunt desigur si copii ce provin din familii bine integrate social, familii ce se bucura de aprecierea si respectul cadrelor didactice pentru implicarea si devotamentul lor fata de nevoile propriului copil.
Copiii cu disabilitati , care au insotitor, vin la scoala, multi dintre ei, impreuna cu insotitorul. Implicarea insotitorului este esentiala pentru progresele copilului. Acesta are rolul de a-l ajuta pe copil sa scrie , sa deseneze; ii explica copilului pe intelesul lui notiunile predate de profesor.
Copiii ce frecventeaza cursurile scolii speciale au , fiecare dintre ei, alt ritm de evolutie, alta capacitate de a intelege, prelucra si asimila informatiile.
Parintii-insotitori ,care nu se implica , trebuiesc informati ca prin gestul lor impiedica progresul copilului. Am vazut parinti ce aveau calitatea de insotitor, care dupa ce instalau copilul in banca se grabeau catre un alt job. Am asistat chiar la indemnul profesoarei care ii spunea ca fetita X va regresa daca insotitorul legal (mama, in acel caz) nu lucreaza si nu o sprijina pe fetita.
Am vazut cum mama s-a intors cu spatele si a iesit grabita, fara sa priveasca inapoi.
Fetita X, e un copil cuminte , unde o pui acolo ramane. Pasiunea ei? Da, are una: ii place sa ascuta creioane. Daca este lasata poate ascuti creioane pana da gata orice urma de creion .
Parinti v-am prezentat o poveste trista si adevarata, dureros de adevarata. daca in jurul dumneavoastra sunt asemenea cazuri indemnati-i pe parinti sa-si asume copilul cu disabilitatea lui si sa-si ia in serios rolul de insotitor legal. Frustrarea parintelui pentru indemnizatia prea mica nu-l ajuta pe copil. Pe copil il ajuta sa fie pregatit pentru o viata semiindependenta sau acolo unde este posibil independenta. Nu intoarceti spatele !
eu am, in viata mea, doi semiindependenti: o catelusa si o pisica. chiar, azi de dis de dimineata, am explicat sotului ca, a avea grija de pet-urile mele, imi aduce mare bucurie.
RăspundeţiŞtergeredar sint pet-uri, nu au o miza, decat placerea mea de a le avea.
am in viata un alt semiindependent, temporar: copilul, un baiat de 4 ani si jumatate
m-am gandit ca, normalitatea psihosomatica a unui copil, este un dar divin.
stiu ca imi procur placere din grija pe care o am fata de copil.
un copil normal.
nu ma pot gandi si nu ma pot pune in situatia unui parinte cu copil dizabilitat.
cred ca e nevoie de o mare intelepciune si o mare iubire pentru a reusi.
sint un parinte bun, e usor cand ai un copil normal.
dar nu stiu ce fel de parinte as fi in cazul unuia dizabilitat.
poate mai bun, sper!
Sunt un parinte cu 4 copii ,dintre care un baiat de 13 ani autist.Sunt la fel pentru toti, zic eu si nu am dat inapoi de la nimic(chiar daca sunt rac),daca am intalnit o piedica am facut ceva ca sa trec,pe branci,taras,cu chin si tot nu m-am lasat.Ca parinte ai multe aspiratii pentru copilul/copii tai,dar cand nu se pot realiza acestea,sunt si multe dezqmagiri...asta e,hai sa vedem ce-i de facut mai departe...mai departe sunt multe povesti de scris,de ascultat,de povestit...
RăspundeţiŞtergereCu drag,
un parinte